The Revenant, DiCaprio – adică ăla care revine

Dacă nu făceam latina la școală (așa cum li se pregătește ăstora mici acum), n-aș fi știut că Leonardo DiCaprio, adică the revenant, e ăla care revine. Din morți. Și nu clipește și se târăște câteva ore sau câteva luni (depinde cum privești lucrurile) prin păduri, într-o iarnă grea, ca să revină printre cei vii. Cu un scop. Vedeți voi care!

12571180_1034683203240933_61019562_n

DiCaprio revine, așadar, și în drumul spre Oscar. E nominalizat din nou pentru marele premiu. Se bate cu un Grizzly și câștigă, nu clipește când i-o cere moartea, șoptit, la ureche, iese din groapă (la propriu), se târăște prin păduri și râuri, doarme în cele mai neobișnuite ”paturi” (nu v-ați fi imaginat vreodată unu’ ca al lui Leo), mușcă dintr-un peștișor viu ca dintr-un măr dulce-acrișor, vorbește limba triburilor amerindiene. Face de toate, cum s-ar zice. Totul pentru plăcerea de a juca, de a fi actor. Și pentru un prim Oscar.

S-a bătut atâta monedă pe câștigarea statuii și s-au făcut atâtea glume, că, poate tocmai d-asta, n-o să-l ia nici acum. Dar dintre toate bătăile astea de joc prietenești, mi-a plăcut una muuult: se făcea că era noaptea cea mare, iar Jennifer Lawrence anunță câștigătorul pentru cel mai bun actor. And the winner iiiiis… Leonardo DiCaprio. Urmează pupături, îmbrățișări, felicitări, câștigătorul se îndreaptă spre scenă pentru mulțumiri. Când colo, ce să vezi? Apare domnul de culoare, cu mustață, în costum alb, care a încurcat Miss Univers-urile între ele, citind numele celei de pe locul doi, în loc de numele corect. Acest domn în alb, își cere scuze, își asumă greșeala și anunță câștigătorul corect: Matt Damon. Am râs.

Acum, revenind la oile noastre, la urșii noștri, The Revenant are 12 nominalizări la Oscar: cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal și în rol secundar (face un rol foarte bun și John FitzgeraldTom Hardy), cel mai bun regizor (Alejandro González Iñárritu, la care voi reveni), cea mai bună producție, cele mai bune efecte vizuale, plus încă șase. Are niște imagini excepționale, cadre lungi, de câte 5-6 secunde, de durata cărora nu-ți dai seama, pentru că totul e ca o magie, te absoarbe. Iñárritu a insistat să filmeze fără efecte speciale, a vrut să folosească lumina naturală, tocmai pentru că “If we ended up in greenscreen with coffee and everybody having a good time, everybody will be happy, but most likely the film would be a piece of shit”.

12557840_1034683219907598_1650384798_o

Leonardo DiCaprio convinge, trece testul ecranului, e un autentic trezit din morți, e ajutat mult și de machiaj (altă nominalizare). Barba încâlcită și pletele nespălate, blana de urs, cărată pe post de haină, toate plasate în 1823, în Montana și Dakota de Sud, constituie the big picture. Pe-ici, pe-colo pare puțin neverosimil, ca, de exemplu, în scena în care se bate corp la corp cu Grizzly, care e de două ori mai mare decât el (cam 3,5m) și cam de 9-10 ori mai greu (700 de kg) și care, la final, cade pe Leo. Dar, Leo se ridică. Acolo, eu vedeam un pui de Rottweiler (mărit de 20-25 ori), care se joacă cu stăpânul lui. Așa s-or juca și urșii, vrând să te omoare.

12511979_1034683196574267_41475173_n

Mai sunt unele scene în care preferam să nu văd cum, hămesit fiind, îi mănânci ficații, de-a dreptul, unui zimbru ucis pentru cină. Puteam să deduc cu ce te hrănești ca să treci iarna din pădurea deasă.
Iar imaginea cu calul pestriț cu care sare în gol, aterizând direct în pom, supraviețuind doar el, că, nah era The Revenant. Trăieșțe, însă, ajutat de calul mort. Și nu, nu-l mănâncă. Nu mai zic nimic de asta, vedeți voi singuri. Săracu’ cal.

Am râs la filmul asta, o dramă. Ce om sunt și eu! Dar n-am râs când se omorau băieții. Am râs când au apărut francezii. Oh, merde! Francezii făceau comerț cu amerindienii prin pădure. Erau îmbrăcați frumos (nu vă gândiți acum că purtau costume Tom Ford), cred că erau dați și cu parfum, mâncau delicat niște grătare bine făcute. Făceau afaceri. Se dădeau șmecheri. Dar când indianul o dă pe franceză și-și adâncește privirea-n ochii blânzi ai băiețașului afacerist, îi dă ăsta și ce nu i se cerea. Lecție de negociere cu francezii. Ce imagineeee!

Dar, în rest, e cu durere filmul asta, cu coaste rupte, chiar dacă îl bănuiesc pe DiCaprio că n-are oase-n burtă, că n-are oase niciunde, sau are oase peste tot, dar sunt elastice, nu se rup. Trage cu pușca de m-a și speriat în primele secunde. Înghite pământ, face spume la gură, iar la final i se umplu, în sfârșit, ochii de lacrimi. Trebuie văzut, nu merge povestit. Nici la întrebarea ”Ți-a plăcut?” nu pot răspunde cu Da sau Nu. E mai complex de atât. Ia vedeți, voi puteți?

Filmul este distribuit in România de către Odeon Film.

Text: Geanina Sandu

By | 2017-03-18T16:33:38+00:00 January 16th, 2016|Film/Serial, Guest Post|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment