Spania Campioana Mondială

Trebuia sa vină până la urmă și momentul în care supremația Spaniei să se încheie. După un Campionat European în 2008 câștigat cu 1:0 contra Germaniei, un Campionat Mondial în 2010 câștigat cu 1:0 contra Olandei și un clar 4:0 contra Italiei în finala Campionatului European din 2012, Spania pierde 2 meciuri consecutiv în grupele Campionatului Mondial.

Pentru mine este un moment trist deoarece meciurile Spaniei de la ultimele 3 turnee finale sunt legate de câteva amintiri frumoase pe care nu am cum sa le uit, dar postul ăsta nu este despre amintirile mele, ci despre Spania și ura care s-a format contra ei în ultima vreme.

După ce prin fotbalul spaniol s-au perindat cei mai buni jucatori din Europa, lumea a inceput sa fie total contra lor, dar uită că jucători ca Xavi și Iniesta au dominat fotbalul și la nivel de club. Casillas, care ce-i drept, a jucat prost în ambele meciuri de pana acum, este capitanul actualei selectionate, dar este si campion al Europei alături de alți câțiva colegi din naționala Spaniei de acum. Toți sunt jucatori extraordinari, dar au dat peste unii mai buni în primul meci și au fost demoralizați in cel de-al doilea.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne apucăm să aruncăm cu materii fecale în ei și să râdem de faptul că au pierdut în condițiile în care noi nici măcar nu am reușit să ajungem în grupe.

De ce să râdem de fosta campioană? E adevarat că au dominat până acum și se voia o schimbare, dar chiar să râdem și să-i criticăm încontinuu? De ce în anii trecuți nu se râdea de campioanele  în exercițiu atunci când pierdeau, ci pur și simplu oamenii își alegeau favoriții? Sunt foarte curios ce s-a schimbat…

Eu cred că lumea se molipsește de la Radu Banciu!

Felicitări Spania! Sper să vă reveniți și peste 2 ani să fiți din nou in top!

Marca!

marca

By | 2017-03-18T16:33:56+00:00 June 19th, 2014|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment