Revin la Webstock și în 2015

Este cel mai important eveniment de social media din România şi, din acest motiv, este un prilej de a revedea cu prietenii pasionaţi de acest domeniu. Se întâmplă, în aceeaşi locaţie ca şi anul trecut, JW Mariott Grand Hotel, vineri 2 octombrie, începând cu ora 9:00 AM.

Ce mi-a plăcut foarte tare la ediţia din 2014 a fost faptul am aflat pe pielea mea ceea ce mulţi spuneau, şi anume la Webstock se leagă prietenii. Acolo am cunoscut mulţi oameni faini şi m-am apropiat mai mult de persoane cu care eram doar la stadiul de “Salut! Ce faci?”.

Încă un lucru interesant care leagă de ediţia de anul trecut este faptul fix în ziua evenimentului am fost sunat pentru a confirma un interviu pentru un job, iar fix în ziua de vineri de după eveniment am avut prima zi la respectivul job. Ei bine, astăzi a fost ultima zi alături de echipa cu care am împărţit acelaşi birou timp de un an fără 3 zile, iar începând de luni aşteaptă o nouă aventură.

Chiar şi alergarea are partea ei în povestea de anul trecut. În duminică de după Webstock 2014 am alergat primul semimaraton, iar duminica aceasta, după Webstock 2015, voi alerga primul meu maraton. La afterparty-ul Webstock probabil o vorbesc iarăşi ore în şir despre alergare cu persoanele interesate, asta pentru atunci când vine vorba de subiectul meu favorit, vorbesc cu cea mai mare plăcere.

Legat de evenimentul în sine, pot spune aştept cu nerăbdare ascult o parte din speakerii zilei şi aştept cu la fel de multă nerăbdare văd ce activări au pregătit brandurile partenere. Anul trecut au existat câteva idei destul de mişto, tocmai de aceea sper ca anul acesta creativitatea fie la cote şi mai mari.

Voi fi pe fază pentr a posta pe canalele social media Facebook şi Twitter cele mai interesante lucruri aflate, toate aceste actualizări putând fi urmărite în timp real pe hashtagul #webstockro

În ziua evenimentului voi prelua printr-un update pe acest articol şi codul ce îmi va permite  fac live streaming de la eveniment, aşa dacă sunteţi interesaţi de vreunul dintre subiectele discutate, fiţi pe fază.

Pentru mai multe informaţii despre speakeri şi temele de discuţie puteţi accesa link-ul cu programul pe care îl găsiţi aici.

webstock-cover2

By | 2017-03-18T16:33:51+00:00 September 30th, 2015|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment