Primul triatlon – Primul podium

Update: Poveștile lui Vlad și Andra

Andra:

Experiența mea la Triathlon Challenge Mamaia presărată cu premiere atipice:

Recunosc, nu este primul meu triatlon, nu este nici măcar prima ştafeta şi nici primul podium. Dar este pentru prima dată când scriu despre experienţa mea (aşa se explică şi întârzierea “apariției” testimonialului meu).

Încă o premieră pentru mine şi poate cea mai de interes, a fost faptul că, deşi am concurat la amatori, m-am simțit “profi”. Sună pompos sau fandosit, dar nu este. Veți vedea.

În ciuda constituției atletice, nu am făcut prea mult sport la viața mea, ci doar ce impunea programa şcolară şi doar cât m-au lasat părinții mei: să joc baschet. Puțin. La pubertate, când dezechilibrele creşterii m-au îngrăşat… Nu-i condamn, prioritățile erau altele la vârsta aceea…

Ca un exemplu al zicalei “toate la timpul lor”, m-am “apucat” de sport exact atunci când trebuia, cel puțin prin prisma prejudecăților care ne influențează, vrând-nevrând.

Înfăptuisem aproape tot ce “se impune” unei femei serioase: facultate, job, soț, casă, copil… Merită menționat faptul că am noroc de un soț care, după vârsta de 30 de ani, nu a luat calea (din păcate majoritară, la noi) a auto-mulțumirii şi dezvoltării unei proeminențe abdominale prin metoda “micu’ şi berea”. Nu. El a început să facă sport şi să mă atragă şi pe mine în antrenamentele lui: sala, bicicletă, alergare, înot.

Asadar, încurajată şi sprijinită de el, am început timid: mersul cu bicicletă la serviciu (începând cu 2012, aveam 32 de ani şi reveneam în câmpul muncii după cei doi ani petrecuți acasă, cu scumpul meu fiu); am continuat “aventura” în doi cu înscrierea, antrenamentul şi participarea la un maraton montan (EcoMaraton 2014); primul nostru triatlon, tot în 2014; primul concurs de ciclism – a fost unul special, pentru fete, Road Grand Pink 2015.

Am gustat, aşadar, în ultimii 2-3 ani din toate cele trei “activități” swim-bike-run, dar, dacă la înot sunt depaaaarte de ceea ce înseamnă o formă competitivă, iar alergarea am bifat-o, dar nu m-am regasit în ea, am descoperit că ciclismul este punctul meu forte, dovadă fiind şi faptul că la fiecare concurs de ciclism la care am participat, am fost pe una din treptele podiumului.

Destinul a făcut apoi să mi se intersecteze calea cu cea a lui Sorin. Acest tânăr absolut entuziasmat şi entuziasmant îşi forma echipa de ştafetă mixtă (Java Team) pentru TriChallenge Mamaia 2015 şi îi lipsea “piesa” de mijloc: o ciclistă. Ajung, în sfârşit, la ceea ce spuneam mai devreme, că am evoluat şi am concurat simțindu-mă de-a dreptul “profi”: când am primit propunerea lui Sorin, am realizat că e ipostaza ideală pentru mine: să pedalez pentru ştafeta de triatlon – punctul meu forte, fără încordarea şi stresul specifice startului unei competitii exclusiv ciclistice.

Am avut aici cea mai bună performanță a mea: cu o medie de aproape 34 kmph, am depăşit toți concurenții care erau pe traseu în acelaşi timp cu mine, fiind depăşită la cronometru numai de colegii ciclişti de sex masculin, din ştafetele masculine sau mixte.

Cu toată experienţa mea la competițiile de gen, încă mă mai încurc la interpretarea tabelurilor cu rezultate (general position… overall position… category ) mai ales cand e vorba de combinația maximă: si ştafetă, si mixt, dar cred că am urcat echipa, cu timpul meu, de pe locul 26 pe locul 14.

Pe langa temeiurile şi valențele personale, senzația de participare la nivel profesionist s-a datorat, fără îndoială, şi organizării absolut impecabile. Şi spun asta în cunostință de cauză, căci am la activ vreo 12 competiții sportive, din care 6 de tip triatlon, aceasta numărându-se clar printre cele mai bine puse la punct.

De-abia aştept viitoarea ediție, la care sper să infaptuiesc o nouă premieră: primul meu triatlon individual, căci noul meu proiect este înotul. Niciodată nu este prea târziu.

Eu învăț. Lucrez. Perfectionez. Ceea ce vă doresc şi vouă, din suflet!

Vlad:

Având în vedere că a fost prima competiție la care am participat, pot să spun că a fost o experiență care nu se poate compara: stresul, emoțiile, spiritul de echipă, aceștia sunt doar câtiva din factorii care au făcut ca această experiență să fie una într-adevăr unică.

La Tri Chalange Mamaia au venit și sportivi de înaltă clasă, ceea ce m-a făcut să am emoții mai mari, dar și să mă conducă mai departe, să mă forțeze să nu renunț.

Eu am participat la porba de înot, 750 de metri, și ce pot spune este că trebuie să îți impui să mergi mai departe orice ar fi, dacă vrei să câștigi. Toti trei am dat maximul pe traseu și iată-ne pe podium, locul 3 la categoria Ștafetă Mixt!



Mai întâi vrea fac prezentările.

Articolul ăsta nu e despre Sorin, e despre Java Team, un vis devenit realitate.

Java Team, în ordinea numerelor de pe tricou, este formată din: Vlad Ciornei – Înot, Andreea-Corina Ioan – Ciclism şi Sorin Chineață – Alergare.

Totul a început acum aproape două luni când m-am hotărât particip la Triathlon Challenge Mamaia. Ştiam nu sunt în stare termin de unul singur, aşa am început căutărilede colegi pentru a formă o ştafeta mixtă pentru proba de sprint, adică 750 de metri – înot, 17.1 km – ciclism şi 5.4 km alergare.

Pe Vlad îl ştiam de anul trecut, când eram instructor în Tabăra de Sport în Izvorani, aşa i-am dat un telefon şi i-am propus fie coechipierul de la înot. Pentru partea debicicletă îmi doream o coechipieră, iar căutările s-au întins pe aproape 4 săptămâni. Acestea s-au încheiat când Andra a zis “da”.

vrea menţionez Vlad se află pentru prima oară la o competiţie, el având numai 15 ani. A terminat proba de înot în 19:19.

Am uitat menţionez faptul noi am mers la Mamaia cu un scop. Acela de a urca pe podium, scopul secundar fiind depăşim timpul avut de ştafeta mixtă de pe locul 1 de anul trecut. Am reuşit atingem ambele obiective cu nişte timpi care fac fiu foarte mândru de echipa pe care am format-o. Java Team Rulz!

De ce? Pentru am fost o echipa şi timpii noştri ne-au adus pe locul 5 general din 55 de ştafete şi pe locul 3 la categoria Mixt din 35 de ştafete.

Pentru partea de înot şi bicicletă o îi las pe ei vorbească pentru ei ştiu cel mai bine ce s-a întâmplat acolo. O updatez articolul cu cele două poveşti imediat le primesc.

Până atunci, vreau vorbesc despre partea de alergare care a fost scurtă, poate prea scurtă. Undeva în jur de 5.4 km. Problema a fost, însă, alta. Căldura de afară m-a cam dat peste cap. Aşteptarea ştafetei în căldură m-a moleşit, dar am încercat îmi fac de lucru până la momentul în care trebuia îmi fac treaba.

Am mers văd starturile probelor de dinainte, m-am plimbat, am băut ceva apă şi am luat un gel cu cafeină de Isostar, fiu sigur nu moleşesc de tot până la partea de alergare.

Din momentul în care am primit chip-ul, am început zburd, motiv pentru care am uitat pornesc ceasul. Fiind doar a doua competiţie la care l-am folosit, a apărut din nouproblema uitării. L-am pornit după aproximativ 100 de metri, după care am început îl consult la fiecare 3-400 de metri. De ce? Era iadul de pe pământ.

Asfaltul emana o căldură oribilă, iar vântul din faţă pe jumătate din traseu m-a făcut îmi doresc de câteva ori o las mai moale. N-am făcut-o, ba chiar am scos un timpextraordinar în condiţiile date. Rezultatul final a fost un timp de 20 de minute şi 49 de secunde, fiind depăşit doar de o persoană, membru al ştafetei de pe locul 2 de la masculin.

Asa a aratat finishul de astazi. O caldura infernala, asfalt incins, respiratie grea, dar incurajarile de pe margine…

Posted by Sorin C. Chineata on Saturday, September 5, 2015

În schimb, am depăşit 9 echipe, adică am urcat de pe locul 14 până pe 5, una dintre echipele depăşite fiind chiar echipa câştigătoare de anul trecut la categoria mixt.

Rezultatele astea fac mi doresc şi mai tare antrenez pentru înot şi încerc anul viitor un “individual” la proba de supersprint. Până la anul mai e, deci am timpdestul antrenez.

În legătură cu organizarea, pot spun totul a fost foarte bine pus la punct. Echipa Clubului Sportiv Smart Atletic ridică standardele de organizare de la o competiţie la altaFiind prieteni încă din 2013, am avut plăcerea îi văd crescând, iar anul acesta au dus competiţia Triathlon Challenge Mamaia la nivelul de Cupa Europeană Premium. Pasul următor este promovarea competiţiei la etapă de Cupa Mondială.

Este important de menţionat faptul Triatlonul de la Mamaia este cea mai importantă competiţie de acest gen din această zona a Europei, iar atleţii care s-au perindat prin probele din ambele zile, au fost la cel mai înalt nivel.

Sâmbătă, în competiţia amatorilor şi semi-profesioniştilor au fost peste 1000 de participanţi, cu prezenţa mare din afară ţării, iar duminică, la etapa de Cupa Europeană, România a fost reprezentată de numai 2 atleţi, Alexandru Diaconu la masculin şi Antoanela Manac la feminin.

Din păcate, condiţiile nu au fost foarte prielnice pentru profesionişti, vântul producând un dezavantaj mare la pedalat, valuri mari pe lac la înot şi un inconvenient pe partea de alergare.

Felicitările merg, bineînţeles, către toate persoanele care au urcat pe podium în cele două zile, dar mai ales către Pandutzu care a reuşit termine primul triatlon cu înot în apedeschise, Radu care este deja la a două ediţie de Triathlon Challenge, Edi, soţul Andrei, care a participat la proba de sprint, Gabriel care s-a aflat la primul lui triatlon şi, nu în ultimul rând, voluntarilor.

Pentru o foarte scurtă perioadă de timp i-am ajutat şi eu la punctul de hidratare de pe traseul de alergare. A fost foarte interesant fiu voluntar pentru o competiţie de profesioniști şi văd în alergare nişte triatlonişti de elită.

Fiindcă tot am revenit la alergare, voiam mai spun sâmbătă seară a avut loc Beach Run, cursa la care mi-am anunţat participarea. Am alergat şi acolo pe o distanţă de aproximativ 4 km şi am terminat pe locul 11 general şi 5 la categoria de vârstă cu un timp de 14 minute şi 52 de secunde.

Aşa cum am spus şi în clipul pe care l-am postat pe facebook, weekendul asta am văzut marea pentru prima dată după 14 sau 15 ani, adică din 2000 sau 2001. Nu îmi mai amintesc exact.

Clipul este aici (da, l-am filmat în format portret):

Vreau mulţumesc din nou echipei SportGuru pentru echipament, 7card pentru antrenamentele din sala de fitness şi Garmin România pentru ceasul Garmin Vivoactive pe care l-am folositîn cele două alergări din weekendul asta.

Toate cele relatate mai sus sunt rezultat al faptului că mă simt din ce în ce mai bine în lumea asta, a sportului, și sunt din ce în ce mai motivat să evoluez. Aprecierea celor din jur mă face să îmi doresc să demonstrez din ce în ce mai mult că pot să ajung la un nivel înalt.

Sorin de la triatlon, over and out!

By | 2017-03-18T16:33:51+00:00 September 7th, 2015|Jurnal de cursă|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment