Primul Maraton nu se uită niciodată

Dacă ar fi încep cu o notă amuzantă, spune primul maraton se rezumă laprima dată doare, dar îţi place şi mai vrei o dată”. Aaa şi s-ar putea şi plângi la final.

Lasand la o parte gluma, recomand maratonul ca fiind o chestie de bifat pe bucket list-ul fiecărei persoane.

De ce? Abia după ce termini cei 42 de km o înţelegi de ce.

M-am hotărât împart povestea în două articole. Unul, adică acesta, va fi despre cursă efectiv şi despre etapele şi emoţiile prin care am trecut, iar al doilea va fi cu sfaturi de genul “Aşa nu!” (am făcut multe greşeli din care poate aveţi câte ceva de învăţat).

Începând cu performanţa în sine, m-am decis cu o seară înainte merg la cursă pe bicicletă ca îmi încălzesc musculatura picioarelor înainte de cei 42 de km. Cred eu mi-a prins bine.

Ajuns în Piaţa Constituţiei, m-am dat la vorbă, ca de obicei, şi cu 30 de minute înainte de start m-am hotărât schimb în hainele de cursă. Startul, pentru mine, a fost atât de dubios încât, eu nici n-am realizat a început cursa. Fiind foarte mulţi participanţi pe culoar, am vazut ceasul “ticăind” abia după ce am observat alergătorii trec peste covoarele de sub arcadă. Aşa am pierdut 2 minute şi ceva pe timpul brut.

Am început alerg şi, contrar aşteptărilor, m-am descurcat excelent pe urcările din primul semimaraton (de două ori pe lângă Casa Poporului, o dată pe Calea Victoriei şi o dată pe Regina Elisabeta).

Pe la km 12 mi-a venit ideea fac un “live text” pe Facebook, aşa că, în timp ce alergam, am postat un status cu situaţia de acolo, urmând ca la anumite puncte “critice” fac update-uri prin comentarii.

La finalul primilor 21 de km m-am găsit făcând record personal pe respectiva distanţă.

De acolo până la km 30 nu a fost distanţă lungă şi nici nu am avut probleme. Durerea de gleznă cu care plecasem de la start părea fi rămas în urmă, aşa acum simţeam timpul de 3:30 este şi mai aproape (aveam aproximativ 7 minute avans). După km 27 l-am sunat pe Panda fac gluma cu “Acum am alergat cel mai mult din viața mea. După 2 paşiba nu, acum am alergat cel mai mult“. Şi el a făcut acelaşi lucru de la Berlin.

Problemele au început apară uşor pe la km 32 când m-au apucat crampele şi, din lipsa de magneziu am început încetinesc.

Aşa cum am şi spus la final, după km 35 s-a rupt macaroana şi am avut prima porţiune de mers din cauza crampelor care nu încetau îmi dea semne -s prezente.

Până la finish am avut (cred) 14 segmente de mers, iar din media de sub 5 minute care a persistat pe primii 33 de km, am ajuns am o medie de peste 6 minute pe ultimii 6-7 km. Pare puţin trist din exterior, dar pentru mine nu a fost deloc aşa

În zona în care a început totul se rupă, am ajuns la o concluzie care poate părea aroganţă, aceasta fiind “NU EXISTĂ ZIDUL!”. Bariera psihică respectivă există doar dacă ţi-o impui tu. Dacă pleci cu gândul trebuie savurezi fiecare moment, nu o apară nicio problemă de ordin psihic.

Când spuneam mai sus s-a rupt treaba, refeream pe plan strict fizic. E adevărat a fost greu când m-am oprit din alergare prima dată, dar am constatat instant faptul că mergeam pe anumite porţiuni era în avantajul meu. Cu ocazia asta am şi savurat din mers vreo 3-4 pahare de apă, doua de Isostar, o banană şi un măr la punctul de refresh de la Piaţa Alba Iulia.

Pe ultima “mie”, m-a întâmpinat Panda pe bicicletă (căruia îi mulţumesc) şi mi-a oferit o bucată de Snickers. M-a amuzat , în timp ce mestecam, am făcut crampe chiar şi la muşchii maxilarului (dubios moment).

Ajuns pe ultima bucată de traseu (culoarul de la finish) am început sprintez şi am ajuns la un pace de 3:26 pe km, după care am căzut lat :)). E adevărat sprintul ăla a fost pe o porţiune de 30 de metri, dar a fost extrem de greu. Ceasul a arătat 3:35:35, iar mie nu-mi venea cred primul meu maraton a luat sfârşit. Acum tatuajul meu a căpătat tot sensul din lume!

Ajuns la final, m-am îndreptat către zona de refreshment unde am dat de toată gaşca 321Sport, iar mulţi dintre ei îmi strigau numele. După ce eram cu ochii strălucind s-au găsit şi nebunii ăştia strige, moment în care eu nu prea mai eram în stare zic două vorbe.

După câteva poze şi schimburi de experienţă la final de cursă, ei au plecat, iar eu am hotărât mai rămân pe zonă o vreme. După ce am rămas singur şi am început  reflectez la ceea ce tocmai făcusem, m-a buşit plânsul.

N-a mai contat trecusem la 5 minute şi ceva faţă de target sau dureau toate cele. Eram fericit un vis a devenit realitate. Acela de a alerga maratonul la Bucureşti. Brăţara pe care scria “I love running”, primită acum 3 ani la acelaşi eveniment, era în sfârşit dusă acolo unde îi este locul. Peste linia de finish a traseului de maraton din cadrul Bucharest Marathon.

vrea va mulţumesc, încă o dată, tuturor pentru zecile de încurajări dinainte şi din timpul cursei şi pentru zecile de mesaje de felicitare de după. Înseamnă mult de tot pentru mine şi fac îmi doresc realizez şi mai multe performanţe şi îmi depăşesc şi mai multe limite.

Oameni:

Fiind mai mult pe traseu decât la start/finish, nu am avut foarte mult timp analizez oamenii maratonului, dar atât cât am apucat, am observat foarte mulţi oameni fericiţi.

Anul acesta am fost cel mai impresionat de echipa Special Olympics prezentă la Cursa Populară. Nu am ratat momentul şi am făcut o poză cu ei înainte de a merge pregătesc de start.

Am fost plăcut surprins văd echipele de fundraiseri ale tuturor cauzelor sociale prezente au crescut ca număr de participanţi.

M-a impresionat el (a alergat 48 de maratoane în 2013, iar la Bucharest Marathon a alergat a doua jumătate de cursa in picioarele goale):

Organizare:

Referitor la eveniment, am fost şi mai mulţumit de organizare decât anul trecut. Cu mici minusuri legate de culoarele de start, Bucharest Marathon a arătat ca un mare maraton internaţional.

Ştiu mulţi participanţi s-au plâns de faptul traseul avea mai multe urcări, dar până la urmă asta nu ţine de alergători şi de dorinţa lor, ci de organizatori şi de câte drepturi primesc din partea organelor abilitate.

Echipament:

Cred acum am fost mai minimalist niciodată, deși a fost cea mai lungă cursă la care am participat.

încălţări Asics Nimbus 16

-pantaloni de alergare Kalenji

compresii pentru gambe Compressport

veşnicul meu maiou verde de la H&M cu “Rio de Janeiro Runner”

-ceasul Garmin Forerunner 920XT

-ochelari Oakley (împrumutați din păcate :)) )

-un gel Energy Booster Isostar (ţinut în mâna până la km 21 unde l-am folosit)

două pastile de magneziu de la Gold Nutrition (folosite pe la km 17)

-telefon

Nu am mai luat după mine borsetă sau alte geluri suplimentare, astfel am fost mai uşor şi am avut mai puţine lucruri care jeneze în timpul alergării.

Mulțumesc adidas România pentru înscrierea în cursă, SportGuru pentru echipament, Garmin România pentru minunăția de 920XT şi partenerului de antrenament, 7card.

Fiindcă tot ziceam de Garmin, ăsta a fost un moment care m-a amuzat tare (nu ne-am vorbit):

Fiţi pe fază pentru următorul articol, unde spun câteva vorbe de tipul “Aşa nu!”.

P.S. Ştiu vorbesc mult şi scriu şi mai mult, iar dacă ai ajuns până aici, îţi mulţumesc!

Credit foto: Radu Cristi – Donez Aminti, Claudia Sofron – SmartAtletic, Adrian Mila, Nea Dan

By | 2017-03-18T16:33:51+00:00 October 5th, 2015|Eveniment, Jurnal de cursă|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

3 Comments

  1. […] maraton si il felicit cu aceasta ocazie, chiar daca a scos un timp mai bun ca mine :)). Puteti citi aici povestea cursei […]

  2. […] Sorin C. Chineaţă – Primul Maraton nu se uită niciodată […]

  3. […] Articolul despre maraton este aici: Primul Maraton nu se uită niciodată […]

Leave A Comment