O cupa de ziua mea – Transmaraton 2015

Cu câteva zile înainte de Transmaraton mă gândeam “ce frumos ar fi să urc pe podium la categoria de vârstă”. Mă gândeam eu că ar fi un cadou foarte marfă de ziua mea, cu atât mai mult cu cât cursa era fix la o zi după ce împlineam 24 de ani. Și cum m-am născut la 10 noaptea pe 18 septembrie, pot spune că la 10 dimineaţa, pe 19, încă era ziua mea.

Am plecat la drum încă de vineri împreună cu gaşca. Am fost 4 oameni puşi pe distracţie, dar şi pe alergare. Am făcut multe poze înainte şi după eveniment şi asta s-a văzut pe facebook-urile noastre. Eu, Pandutzu, Gabriel şi Delia ne aflam la prima ediţie de Transmaraton, Pandutzu fiind singurul dintre noi care mai alergase pe cea mai frumoasă şosea din România și poate din lume, dar nu în cadrul unui eveniment organizat.

Transfăgărăşanul a fost foarte primitor tot weekendul, iar vremea a fost plăcută pentru alergare, poate chiar puţin prea cald pentru gusturile mele.

Cursa:

Nu cred că am fost la vreo cursă până acum la care să nu fi făcut cel puţin o greşeală înainte, în timpul sau după terminarea alergării.

De data asta am făcut două greşeli:

  1. Am uitat să pun ceasul în interfaţa de aşteptare pentru start, motiv pentru care traseul nu a fost înregistrat corect din punct de vedere al altitudinii.
  2. Am uitat să îmi leg şireturile strâns.

Am reparat rapid partea cu ceasul, pornindu-l direct, deci nu am avut probleme în aflarea pace-ului după fiecare km.

Partea cu şireturile a fost puţin mai sensibilă fiindcă am pierdut vreo 15 -20 de secunde, după start, timp în care am stat să le leg, în timp ce participanţii din fruntea plutonului câştigau mult avans.

În fine, cu şireturile legate şi ceasul pornit am început să alerg printre oameni pentru a putea ajunge într-o zona liberă  să îmi stabilizez ritmul. Ciudat pentru mine a fost să văd că ritmul avut era unul mai rapid decât mă aşteptam eu, fără să simt vreun disconfort.

Când aveam momente în care îmi era greu, întorceam capul în lateral şi admiram peisajul superb. Din ce înaintam, realizam cât de sus sunt şi cât de mult urcasem până atunci. Am trecut pe lângă mai mulţi participanţi de la Maraton şi Ultramaraton, dar şi pe lângă majoritatea competitorilor din proba mea, Semimaratonul.

Undeva pe la km 7 am început să am mici probleme cu gambele, dar am folosit o fiolă de magneziu şi au dispărut după aproximativ un km, pentru ca mai apoi să mă simt puţin deshidratat. Pentru că voiam să recuperez din distanţă pe care o avea faţă de mine alergătorul din faţă mea, am stat foarte puţin la primul punct de hidratare. Aşa am ajuns ca la al doilea să fiu nevoit să beau vreo 4 pahare de apă şi unul de isotonic. Tot la punctul respectiv l-am prins din urmă prima dată pe Silviu (alergătorul din fața mea).

Imediat după punctul respectiv a început o mică porţiune de plat prin tunelul de dinainte de Bâlea Lac, după care a urmat coborârea, partea la care erau eu cel mai pregătit.

Uitându-mă în urmă mă gândesc că mi-am subestimat picioarele şi forţa psihică, deoarece nici urcarea nu a fost deloc rea.

Primul punct de hidratare de pe coborâre m-a adus la acelaşi ritm cu Silviu care mi-a spus că partea lui favorită a fost urcarea. Am schimbat câteva idei timp de un km, după care eu am început să accelerez uşor.

Lucrurile au mers bine o perioadă, dar undeva cu aproximativ 1.5 km înainte de finish am început să simt o durere pe intercostali şi am început să încetinesc. Silviu şi-a reluat poziţia în faţă mea şi în ordinea asta am terminat cursa.

Timpul final a fost de 1:54:08, cu 4 minute şi 8 secunde mai mult decât mă gândeam eu că o să scot, dar chiar şi aşa, am fost foarte mulţumit de rezultat.

În timp ce stăteam la un masaj, după cursă, am aflat de la el că este din Făgăraş şi atunci am înţeles de ce îi plăcea partea de urcare. Pe munte este în universul lui şi asta e normal.

La aproximativ 20 de minute după ce am trecut linia de finish, s-au afişat primele rezultate parţiale şi SURPRIZĂ: eram pe 5 general şi pe locul 3 la categoria de vârstă. Dorinţa mea se îndeplinise şi urma să urc pe podium!

Încă un cadou pe care mi l-am făcut de ziua mea, încă o amintire mişto, încă un eveniment care şi-a lăsat amprenta pe “instoricul” meu.

Silviu, fiind la aceeaşi categorie de vârstă, a obţinut locul 4 general şi “argintul” la categorie.

Participând la aceeaşi proba, Pandutzu a terminat cursa în 2:16:12 fiind pe locul 7 la categorie, Gabriel a termiant în 2:34:45, iar Delia în 2:49:32.

Festivitatea de premiere:

Indiferent de rezultat, aveam pregătită o sticlă de şampanie pe care să o deschid după cursă, cu ocazia aniversării, despre care bineînţeles că uitasem. Mi-a amintit Pandutzu de ea şi m-am găsit făcând un sprint (da, sprint :)) ) până la maşină pentru a o aduce.

Au fost premiaţi în ordine câştigătorii de la fiecare probă începând cu cele mai lungi.

Prietenul Florin Simion a câştigat proba de Ultramaraton, iar prietena Luciana Basno a câştigat aceeaşi proba la feminin. Sunteţi foarte tari!

Pe podiumul de la Maraton nu a urcat niciun cunoscut, în schimb la Semimaraton a urcat pe podium, la general, Victor Vlad, un alergător care pe oriunde merge iese între primii.

Când am fost premiaţi noi, cei de la categoria 18-34 de ani, Andrei Roşu m-a întrebat câţi ani am, fiind cel mai tânăr de pe podium şi a explicat publicului faptul că tatuajul meu cu 42 poate fi modificat pe viitor în cazul în care particip la o cursă de 142 de km sau de 420 de km.

Organizarea:

Nu sunt multe de spus aici. Nu am absolut nimic de reproşat, dar am câte ceva de menţionat.

Ştiu că mulţi dintre cei ce doreau să participe s-au plâns de faptul că taxa este “cam mare”. Ei bine, nu am avut niciun moment în care să mă gândesc că am dat prea mulţi bani ca să particip la Transmaraton. În primul rând, banii au mers către una dintre cauzele pentru care s-a alergat la eveniment, HOSPICE Casa Speranţei, Viitor Plus şi Şcoala de Valori.

În al doilea rând serviciile oferite au fost de maxim profesionalism, iar în al treilea rând, produsele din kit-ul de concurs depăşesc cu mult ca valoare taxa de concurs. Am curaj să spun că produsele primite valorează aproape de 3 ori suma, adică aproape 540 de lei.

Traseul:

Chiar nu e nimic de adăugat. Am alergat pe Transfăgărășan şi asta spune tot. Am avut parte de o alergare pe cea mai tare şosea din lume, iar asta este cel mai important. Partea de urcare a fost o exorcizare într-o locaţie cu peisaje superbe, iar ceilalţi participanţi la trafic au fost prietenoşi, mulţi dintre ei chiar încurajându-ne pe parcursul competiţiei.

Echipament:

Aş dori să le mulţumesc încă o dată organizatorilor pentru competiţia asta excelent organizată, prietenilor care mi-au fost alături în cursă, dar şi tuturor celor care m-au susţinut de acasă prin mesaje, tuturor persoanelor care mi-au transmis urări de ziua mea şi nu în ultimul rând partenerilor: SportGuru, 7card si Garmin Romania.

Cât despre tine, Transmaraton, ne vedem cu siguranţă şi în 2016!

Ăsta-i un filmuleț cu plecarea către casă:

Cu “pletele” in vant pe TransfagarasanDaca ati vazut un nebun urland pe Transfagarasan, eu eram ala :)) Vreo 3 ture sus-jos facand asta. :)))P.S. Copii, nu incercati asta acasa!

Posted by Sorin C. Chineata on Sunday, September 20, 2015

Fotografii marca Donez Amintiri

By | 2017-03-18T16:33:51+00:00 September 22nd, 2015|Eveniment, General, Jurnal de cursă|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

One Comment

  1. […] Nici de data asta n-am plecat la “drum” fara prietenul rosu – Garmin Forerunner 920XT si fara prietenii verzi Asics Nimbus 16 (link-ul e catre modelul 17). Si fiindca mi-era dor de ziua mea, am purtat pe cap buff-ul de la Transmaraton. […]

Leave A Comment