Nocturnal Animals – o idee de răzbunare marca Tom Ford

Să aștepți 19 ani, timp în care scrii o carte în care o omori pentru că a fost nedreapă cu tine, să îi trimiți cartea, să o răscolești atât de adânc încât să nu mai poată dormi în nicio noapte, să îi răspunzi la e-mail că îi accepți invitația la masă, să o faci să te aștepte o noapte, dând pe gât pahar după pahar, asta da răzbunare.

Bine, femeia și-a meritat-o. Măh, și doar îi zisese scoarțoasa de mă-sa: “nu te mărita, fată, cu ăsta, că nu ți-e egal, e slab, n-are ambiție, n-are bani, n-are ce să-ți ofere. Stai cu el, trăiește cu el, dar nu tre’ să te și măriți cu el”. Dar ea nu și nu, Batman, Batman, că el e sensibil, nu e slab, că el e romantic, că el e cel mai cel. Doi ani a ținut-o, până când a apărut puternicul, egalul, ambițiosul, așa că romanticul ducă-se. Nu că a doua alegere ar fi fost mai strălucită. C-așa e-n tenis!

Dar ăsta slabul, așa fără ambiție cum era el, i-a tras-o după 19 ani de nu s-a văzut. Când era ea pe culmile carierei de patroană de galerie de artă, artă d-aia înțeleasă de snobii și egalii ei – după cum reiese din conversațiile “pline de valoare” pe care le poartă cu ciudații ăia de prieteni pe care îi are.

nocturnal-animals

Dacă nu pleci din sală după primele cinci minute când tot ecranul e plin de câte una de peste 150 de kile goală pușcă – cu cizmele aferente peste genunchi și câte o cască pe cap, care danseazează lasciv de îți vine să îți pui mâinile la ochi, deci dacă rămâi și după începutul ăsta monstruos, o să vezi apoi numai unu și-unu, numai una și-una, toți cu niște ochi albaștri de înnebunești, coborâți parcă de pe catwalk, după vreo colecție de-a domnului Tom, aici în calitate de regizor și scenarist. Tot filmul e cu focus pe ochii albaștri, ce-o fi vrând autorul oare să spună cu asta? Să fim mai atenți în jurul nostru poate J.

Fata bogată, Susan – și ea posesoarea unor ochi foarte albaștri – Amy Adams – îl ia p-ala sărac și slab și romantic, Edward – Jack Gyllenhaal – cu niște gene imense care îi umbresc exact cât tre’ albastrul privirii – și-l ține puțin până apare păpușelul care îi promite marea cu sarea și nu-i dă nimic. Clasic. Părăsitul, scriitor fiind, se apucă să scrie o carte- îi ia 19 ani, se pare că nu prea mustea de talent – carte pe care i-o dedică lui Susan și mi ți-o trântește de pământ cu putere.

nocturnal-animals-2

Povestea are la bază romanul lui Austin Wright, “Tony and Susan”, publicat în 1993, iar Tom îți suprapune poveștile – cea din carte cu cea din realitate, îi suprapune și pe foștii îndrăgostiți făcând duș, separat bineînțeles, cu sufletele făcute praf, îți suprapune imagini, cu femei moarte și femei vii, fix în aceleași poziții, îți arată mesaje cu Fragil, ca să ne dăm seama cât de fragil we are, vorba mărețului Sting, îți accentuează un tablou imens pe care scrie Revange pe trei rânduri – artă, nu glumă, cu multe zerouri în coadă – pune focusul pe ochi, de te saturi de atâta albastru, la un moment dat, parcă se cere unul cu o privire neagră, dar n-ai să vezi.

De la început e o muzică de Twin Peaks, prevestitoare de ceva nasol. Tom ne duce pe la țară, prin State, cu polițiști texani bolnavi și fumători ca Michael Shannon, băieți fumați care te șicanează în trafic (asta vedem și pe coclaurile noastre) până te omoară, că așa a vrut scriitorul, care e și personajul principal în cartea lui. Și așa slab cum e, trage cu pistolul într-un golan și-l nimerește.

Filmul se termină mai frumos decât începe, într-un restaurant scump.

Eu sunt subiectivă, că îmi place Tom Ford, așa gay cum e el, mi se pare că e atât se sexy, atăăăăăt de sexy, are o atitudine foarte mișto și creează niște costume care, de multe ori, îi fac pe unii să pară bărbați, chiar dacă nu sunt. Deci mie mi-a plăcut Tom și în rolul de creator de filme.

Nocturnal Animals a  luat Premiul Marelui Juriu la ediția 2016 a Festivalului de Film de la Veneția, si este foarte probabil sa obtina cateva nominalizari la Oscars 2017. E un film care merită vazut.

Filmul a intrat în cinematografele din România pe 18 noiembrie si este distribuit de către RoImage.

Text: Geanina Sandu

By | 2017-03-18T16:33:35+00:00 November 21st, 2016|Film/Serial, Guest Post|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment