My Good Selfie

HOSPICE Casa Speranței a fost înființat în 1992, fiind primul hospice cu profil clinic și educațional, membru al rețelei Hospices of Hope network.
Fiind cea mai mare organizație din România ce oferă îngrijire paliativă, a ajutat din 1992 peste 14,600 de pacienți și familiile lor prin servicii de îngrijire specializată.
Fundația are un hospice în Brașov și va deschide în septembrie un hospice în București.
Îngrijirea paliativă este îngrijirea menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, atunci cand se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi al altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală.

“My Good Selfie” este proiectul prin care HOSPICE dorește să pună egoul oamenilor la treabă. Selfie-urile sunt prezente zilnic în mediul online, fiind unul dintre cele mai utilizate moduri de a imortaliza momentele în ultimii ani, dar această modă poate strânge bani pentru o cauza caritabilă. Nevoia internă de recunoaștere poate reprezenta motivația de a sustine o cauză nobilă și ce mod mai bun de a face asta decât susținând cea mai mare organizație medicală non-profit din România. Punctul culminant al proiectului este reprezentat de Maratonul Internațional București 2014, acolo unde toți reprezentanții HOSPICE Casa Speranței vor alerga una dintre cursele din cadrul evenimentului.
My Good Selfie

Eu m-am alăturat acestei cauze și am hotărât ca pe 5 octombrie să alerg cei 21 de km ca reprezentant HOSPICE. Nu o să fie tocmai ușor să alerg distanța asta în condițiile în care trebuie să mă și antrenez, iar eu sunt încă accidentat la picior, dar faptul că pot ajuta ca viața cuiva să fie mai bună mă motivează să trec peste probleme și să canalizez energia în așa fel încât până la ora cursei să fiu în cea mai bună formă de până acum.

Link-ul la care puteți dona în contul meu de fundraiser este: http://hospice.galantom.ro/sorinchineata1. Suma minimă de donare este de 10 lei ceea ce înseamnă că sunt suficiente 50 de donații pentru a atinge targetul.

Deja sunt nerăbdător să cunosc ceilalți reprezentanți HOSPICE ce vor alerga la cursele din cadrul Maratonului Internațional București. La ediția din 2013 echipa a numărat mai mult de 450 de membri. Ar fi perfect ca anul acesta să se depășească numărul de anul trecut. Sumele strânse de fundraiseri merg către îngrijirea pacienților Casei Speranței, iar suma targetată de mine este de 500 de lei, bani ce sunt suficienți pentru îngrijirea unui pacient pe o perioadă de aproximativ 5 zile.

Pentru a le mulțumi celor ce vor dona, voi face o listă cu numele tuturor, lista pe care o voi purta cu mine pe tot parcursul cursei. În felul acesta toți cei care m-au ajutat să susțin cauza HOSPICE vor fi alături de mine și în ziua în care voi alerga primul semimaraton, sper eu din multe care vor urma.

By | 2017-03-18T16:33:56+00:00 July 30th, 2014|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment