Miros de primavara

Copacii au inceput sa infloreasca, soarele isi face simtita prezenta din ce in ce mai tare cu fiecare zi, iar eu am hotarat sa dau o fuga pana acasa la tara. Aerul cald de primavara impreuna cu linistea de pe strada mea mi-au dat senzatia de vacanta.
Se apropie vacanta de Paste, deci sentimentul nu e prea departe de realitate.
In perioada asta imi vin in minte in fiecare an  doua melodii ale lui Mircea Rusu, si anume “Iarba verde de acasa” si  “Omul bun si pomul copt”. Le ascultam si le cantam cand aveam 7-8 ani si imi doream sa cresc. Acum am crescut si pot doar sa imi amintesc de perioada aia si sa incerc sa retraiesc momentele, sa ma bucur ca inca gasesc fericirea in lucruri de genul.
Sambata am mers sa ajut la legatul vitei de vie, fapt ce m-a facut sa trec pe langa locurile in care ma jucam cand eram mic. Sunt foarte dezamagit de ce s-a intamplat cu mare parte din zona respectiva, dar despre asta o sa vorbesc in postul urmator. Important a fost ca mi-am amintit de jocul copilariei si ca m-am relaxat. A fost pentru prima oara dupa mult timp cand am stat afara si m-am uitat la cer, am zambit si am uitat de stres.
Mai vreau momente de genul! Vreau ca de acum, de fiecare data cand merg acasa la tara, sa ma relaxez in natura, sa admir florile copacilor, sa ma plimb, chiar sa ma urc in copacii in care ma urcam cand eram copil si ma credeam zeul vantului.

DSC_0107

By | 2017-03-18T16:33:56+00:00 March 24th, 2014|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment