Încep aventura cu Maratonul Olteniei

Povesteam în articolul anterior despre faptul că urmează o perioadă foarte mișto în care o să alerg cel puțin 6 curse.

Ei bine, tocmai a început prima săptămână de distracție, săptămână care se va termina cu o plimbare până la Râmnicu Vâlcea cu scopul de a alerga 10 km la Maratonul Olteniei.

Ce îmi place la acest început este faptul că voi merge pentru prima dată în Râmnicu Vâlcea pentru a alerga la un eveniment. Am mai trecut prin oraș sau prin apropiere, dar niciodată nu m-am oprit. Duminică mă voi opri, ca mai apoi să pornesc în alergare.

Ce mi-ar placea și mai tare ar fi dacă nu aș merge singur, motiv pentru care vă spun că, până pe 27 august, taxa de înscriere este de 45 de lei, pentru oricare dintre cele două trasee.

Formularul pe care vă puteți înscrie este aici (formular) . Fie ca vă înscrieți la traseul de 10 km sau la cel de 21 de km, eu sper să mă văd acolo cu cât mai mulți dintre voi.

Va fi, cu siguranță, o duminică relaxantă în mijlocul naturii, chiar dacă aproape de oraș. Dealurile din jurul orașului Râmnicu Vâlcea abia așteapta să fie explorate și alergate de către noi.

Putem chiar să împărțim și transportul. Cum distanța este de aproape 180 de km, estimez că am face 2 ore și jumătate, cel mult, deci plecarea ar trebui să fie la ora 6 dimineața. Așa vom ajunge în timp util să ne ridicăm kit-urile de concurs și să asistăm la ședința tehnică.

Programul este următorul:

  • 7.00 – 9.00 – ridicare pachete de concurs TRAIL RUNNING
  • 9.30 – sedință tehnică
  • 10.00 – start probe TRAIL RUNNING (10 și 21 km)
  • 10.45 – 12.00 – concurs alergare copii
  • 13.00 – 14.00 ceremonie de premiere
  • 14:00 – se închid traseele
  • 14.00 – închiderea Maratonul Olteniei 2015

Cele două trasee arată cam așa:

Traseul scurt de, 10 km, cu diferență pozitivă de nivel de 420 de metri.

Traseul lung de, 21 km, cu diferență pozitivă de nivel de 900 de metri.

By | 2015-08-24T01:43:35+00:00 August 24th, 2015|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment