Ce meniscu’ meu! – Partea 1 – Operația

După 6 ani de alergare şi multe dureri la genunchi, am hotărât, într-un final, fac un RMN. După diagnosticul pus de imagist (leziune de menisc anterior, grad 3) a durat o perioadă de aproximativ o lună în care am cerut părerea mai multor medici pentru a fi sigur intervenţia artroscopică era obligatorie.

Dintre toţi medicii la care am mers, Prof. Dr. Marian Anghelescu de la clinica Med Sport a fost singurul care m-a făcut am încredere totul va fi ok. Eu citisem deja multe articole de specialitate şi ştiam ce presupune o intervenţie la menisc, deci aveam nevoie de foarte multă siguranță în discuție ca să fac pasul cel mare.

Astfel de intervenţii sunt de două tipuri: ori ţi se scoate bucata ruptă, dacă este de dimensiuni mici (iar a doua zi pleci pe picioarele tale) ori este cusută bucata respectivă cu un device mic, dar scump (dar este interzis mersul timp de o lună).

În cazul meu, leziunea fiind veche de mai mult de 10 ani, era aproape imposibil ca sutura (coaserea) mai facă vreo diferenţă, aşa am mers la operaţie cu gândul la 3-4 ore după voi calcă pe picior, iar a doua zi voi pleca pe picioare către casă, lucru care nu s-a întâmplat, dar le luăm pe rând.

În ziua intervenţiei am avut voie mănânc doar până la 9 dimineaţa. La 2 dupăamiază am ajuns la spital după ce m-am plimbat puţin prin oraş, ca mai uit de stres, şi undeva în jurul orei 4:30 mi s-a spus schimb în halat (d-ăla din filme, cu dosul la vedere) şi merg în sala de operaţie.

Atunci au început emoţiile şi prima înţepătură a fost pentru branulă. În mâna, în venele mele cât autostrăzile, deci fără complicaţii, dar cu tremur d-ăla involuntar de-mi venea mă plesnesc singur.

Medicii şi asistentele au început facă glume ca calmeze, eu am luat parte la procedură şi am început facem miştouri pe tema “de ce dracu’ alergi ca nebunu’?”. Am fost întrebat şila ce te gândeşti când alergi atâţia km?”. N-am ştiut dau un răspuns concret. :))

După ce branula a fost instalată a urmat anestezia. Aceasta a fost rahianestezie, adică acel tip care se face în canalul rahidian, nu în măduva spinării aşa cum umblă vorba prin târg. Undeva puţin deasupra bazinului, între vertebre, simţi o înţepătură. Nu e prea plăcut sentimentul, doare puţin şi simţi efectiv cum intră acul ăla, dar la nici 10 secunde începe să amorţească zona.

La 1-2 minute încep te gâdile tălpile şi nu mai controlezi prea bine picioarele şi după 10 minute nu mai ai nicio şansă le mişti. E o senzaţie destul de ciudată vezi cum medicul îţi ridică piciorul de pe masă şi îl” cu tinctură de iod, iar tu nu ai niciun control şi nu simţi teai mişca în vreun fel.

Toată intervenţia artroscopică se poate vedea pe un monitor, acelaşi pe care se uită medicii atunci cândoperează“. Procedura presupune două găuri în picior prin care se bagăcameră mică ce reproduce pe monitor imaginea mărită de 12 ori şi ustensilele cu care se realizează micile tăieturi.

După ce artroscopul a ajuns în genunchiul meu, s-a văzut mare şi clar faptul ruptura este una foarte urâtă şi am avut de ales între a mi se tăia peste o treime din menisc cu posibilitatea de a călca imediat după operaţie sau a mi se sutura (coase) bucata respectivă cu un al aparat special conceput pentru rupturile de menisc, dar cu interdicţia de a călca timp de o lună. Asta e destul de greu de suportat psihic, dar şi fizic, fiindcă musculatura se atrofiază mult mai mult, deci perioada de recuperare este una de mult mai lungă durată.

Deşi eram familiarizat cu ambele variante, nu mi-a picat chiar bine când am văzut de fapt era mai grav decât o arată RMN-ul. Cu toate astea, decizia normală şi firească a fost să mi se coasă meniscul cu aparatul respectiv (care, a propos, costă 1000 de lei).

La final, prin una dintre cele două găuri se introduce un tub de drenă care este purtat peste noapte şi prin care se elimină sângele care se mai scurge în zona intervenţiei. A două zi acesta este scos, iar pacientul este externat.

Aceștia sunt pașii efectivi ai unei intervenții artroscopice la genunchi.

Următorii paşi sunt reprezentaţi de zilele de recuperare şi de tratamentul postoperator, care diferă în funcţie de tipul de operaţie. În oricare dintre cazuri, tratamentul presupune şi injectarea de anticoagulant, injecţii pe care pacientul şi le face singur, la el acasă, în grăsimea de pe abdomen sau în cea de pe umăr. Chiar dacă am mai făcut, tot o mi tremure mâna când o o fac pe prima. :))

Toata nebunia asta costă, dar tot ce pot spune este că merită.

Costurile, în cazul meu, au fost urmatoarele (in RON):

  • Operație: 3000
  • Device sutură: 1000
  • Medicamentație postoperator: 400

Pe lângă toate acestea se adaugă şi sesiunile de kinetoterapie şi fizioterapie care vor urma + costurile aferente, despre care voi povesti pe viitor .

By | 2016-04-29T13:30:42+00:00 April 20th, 2016|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

5 Comments

  1. Cosmin Cengher April 21, 2016 at 11:44 - Reply

    Recuperare ușoară 😀

  2. Iuliana April 22, 2016 at 14:12 - Reply

    Sa speram ca nu costurile au fost o problema, e bine ca ai reusit sa treci peste, oarecum. Sa ai o recuperare cat mai rapida!

    • Sorin C. Chineata April 22, 2016 at 14:37 - Reply

      Multumesc mult! 😀
      In niciun caz nu au fost costurile o problema. Le-am notat in articol ca nota informativa in cazul in care sunt oameni care se intreaba cam cat ar costa toata procedura, in cazul in care se hotarasc sa o faca.

  3. […] genunchii m-am gandit sa las si eu cateva ganduri aici. Mesajul din titlu vine dupa ce am citit la Sorin cat timp a fost necesar pana s-a prezentat la medic, iar mai apoi dupa cazul lui, am aflat de un […]

Leave A Comment