Aleargă – Recenzie

Aleargă… Să uiți de tine și de ce te manâncă pe dinăuntru…

Am citit cartea spasmodic, plină de mirare uneori copilarească, alteori ștrirbă… Văzusem piesa de teatru înainte, unde Nicoleta Lefter mi-a desenat pe creier țipătul critic al omului, omul ce vrea să se mănânce cu lingurița, ce vrea să se simtă, să se soarbă, dar n-are timp, fiindcă timpul e ca o haină scumpă pe care o admiri timid pe mane(chin) și apoi iți colorezi unghiile în albastru, ca să treacă înfrigurarea…

Aleargă, alerg, alergăm… într-o lume nelumească parcă, una abandonată de oameni, una în care ceasul și periuta de dinți ne ghidează diminețile…

Te trezești, îți bei cafeaua, iți memorezi algoritmul plenar al zilei, îți maltratezi corpul punând pe tine două zdrente colorate, care să-ți ascundă, printre altele, ființa… Asculți o piesă ce-ți atârnă compulsiv în tâmple, fumezi o țigară, două, trei, ca să îți trezești spiritul de om dependent…

Îți verifici mesajele, îți parfumezi exteriorul vidat ca o bucată de carne… așa, ca să te integrezi în societatea cu miros de creiere tocite și pleci să-ți epuizezi ziua pe meleaguri apatice, dar necesar-subjugatoare.

Nimic nou până aici, totul e marfă de SH, ce se vinde la kilogram… Tu te vinzi la bucată, la bucată de om… Și apoi alții te feliază și te mănâncă pe zile… Zile negre, ca cele albe îngrașă…

Mai mergi la o piesă de teatru ca să îi mai dai minții și cereale cu lapte la micul-dejun și mai dai două fugi până la capăt de lume ca să nu uiți că secundele se numără și sunt câteva milioane deja moarte în mirosul tău de om veșted, pornit pe contorizare, contorizare infailibilă a zilei, a lunii, a mâncării, a banilor, a fericirii…

Eiii, și mai și dormi, ca să poți să îți castrezi oboseala și să îți păcălești conștiința… Și dormi, dormi, omule, cu viața în gură și cu sucombarea în ureche… Și când te mai trezești, așa, din când în când, spargi oglinda, ponegrești mirosul de apă de toaletă, îți admiri craterul aflat între tine și al tău… și perii covorul de gânduri, că vine toamna…

Păcat de noi, că știm să rezolvăm integrame și ascultăm muzică bună… Să ne murim așa, ca proștii, de 4 ori și 3 cincimi pe zi…

Mulțumesc, Ana Maria Sandu, că mi-ai amintit că trebuie să mă trăiesc înainte de cafea, de iubire, de sex, de marmeladă pe paine…

Autor: Aida Silvia Strîmbeanu

By | 2015-09-01T23:43:22+00:00 September 1st, 2015|General|

About the Author:

Maratonist, Inginer, Copywriter

Leave A Comment